Home » D:News » O nouă criză iminentă ar putea lovi omenirea. Pericolul de care se teme preşedintele Ungariei

O nouă criză iminentă ar putea lovi omenirea. Pericolul de care se teme preşedintele Ungariei

O nouă criză iminentă ar putea lovi omenirea. Pericolul de care se teme preşedintele Ungariei
Publicat: 01.09.2017
Preşedintele ungar Janos Ader a avertizat, joi, asupra unei crize iminente de apă potabilă la nivel global şi a propus crearea unui organism internaţional format din oameni de ştiinţă sub egida ONU pentru a face faţă acestui pericol, relatează agenţia MTI.
În cadrul unei conferinţe desfăşurate la Stockholm, Janos Ader a spus că „lumea a înţeles acum impactul schimbărilor climatice, dar nu a înţeles şi impactul crizei apei”.
 
Preşedintele Ungariei a insistat că toate ţările lumii vor fi afectate de criza apei şi a spus că „drama apei este în desfăşurare”, iar crizele politice din prezent au avut legături cu problemele privind alimentarea cu apă, relatează Mediafax.
 
„Nu mai vorbim despre viitor, ci despre problemele cardinale ale prezentului”, a spus Ader, în faţa regelui suedez Carl XVI Gustaf.
 
În discursul său, preşedintele ungar a opinat că uzinele energetice pe bază de cărbune trebuie suprimate nu numai din cauza emisiilor ridicate de dioxid de carbon, ci şi pentru că au consumat „la fel de multă apă cât necesarul pentru un miliard de persoane”.
 
Janos Ader a cerut creşterea investiţiilor în infrastructura de apă şi înfiinţarea unui organism sub egida ONU, format din oameni de ştiinţă, care să supravegheze aspectele legate de situaţia apei potabile.
 
„Dacă nu se vor schimba politicile actuale legate de apă, lupta împotriva sărăciei nu poate avea succes”, a conchis Ader.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019